UȘOR¹ adv. 1. Încet, domol, lin. Bate ușor vîntul. STANCU, D. 19. Ziceți-i ușor, ca o adiere... cu foc, iubiților. SADOVEANU, O. I 402. ♦ (Pe lîngă verbe de mișcare) Fără zgomot, fără să apese pasul. Pășește ușor. 2. Cu ușurință, fără complicații, fără efort; lesne, comod, în voie. Toate acestea le știu și a fost ușor să le aflu. C. PETRESCU, C. V. 108. A murit ușor, ca un pui de găină. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 36. E sat dincolo – drum umblat Și dealul mic, ușor să-l sui. COȘBUC, P. I 232. Nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi. CREANGĂ, O. A. 220. 3. Fără seriozitate, fără adîncime; superficial, ușuratic. Mai tîrziu va vide că, deși m-am purtat ușor, nu am făcut nimică de nevrednic. KOGĂLNICEANU, S. 139. ◊ Expr. A lua ușor un lucru (sau a trece ușor peste un lucru) = a nu da prea mare importanță unui lucru, a-l privi în mod superficial, a nu-l aprofunda. Hotărîse să treacă ușor pe deasupra faptelor. VORNIC, P. 181. A lua viața ușor = a nu-și face griji, necazuri. Cînta, juca și lua viața ușor. DUMITRIU, P. F. 57. 4. Puțin. A început să vorbească cu glasul ușor tremurat. REBREANU, R. I 234.