UTOPIE, utopii, s. f. 1. Teorie fantezistă, care preconizează o organizare ideală a omenirii, fără să țină seama de legile obiective de dezvoltare a societății. Legea concordanței obligatorii a relațiilor de producție cu caracterul forțelor de producție stă la baza transformării socialismului din utopie în știință. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 44. 2. Proiect, plan imaginar, irealizabil; fantezie, himeră. [Grigore] i-a răspuns că, în alegerea tovarășei lui de viață nu se poate lăsa condus de anume utopii, căci trecutul nu se mai întoarce, oricît am vrea noi să-l întoarcem. REBREANU, R. I 50. Am și eu utopiile mele; de mult visez o școală, un ideal de școală. VLAHUȚĂ, O. A. 265. Să ne înfrățim cu călăii noștri? Vedeți, domnilor, că ideile sînt utopii. BOLINTINEANU, O. 421.