uti i [At: CONV. LIT. XLIII, 917 / V: uciu, utăli, ute, ~li, ~u / E: ns cf rs утка] (Are) Strigăt cu care se cheamă rațele.

UTI! sau UTIU! interj. Strigăt cu care se chiamă bobocii de rață (R.-COD.).

uciu¹ i vz uti

utăli i vz uti

ute i vz uti

utili i vz uti

utiu i vz uti

uța¹ i [At: ALR SN II h 380/279 / V: uți / E: mg dal uca] (Reg; rep) Strigăt cu care se cheamă rațele Si: (reg) rică, uti, utu.

uți i vz uța¹

❍ HUȚA ! sau UȚA ! interj. Exclamația unui copil care se dă în leagăn: Huța, huța cu Căruța Pîn’ la lelea Măriuța (MAR.); Uța, uța, tot așa, Măi voinice, nu te da! (ALECS.); a (se) da ~, a (se) legăna, a sălta un copilaș: se bucură și ei de venirea mea, zicea tata, dîndu-ne huța (CRG.); n’ai vrea tu să vezi... pe copiii-ți, dîndu-se uța în șalvarii tăi ? (DLVR.) [onom.].

UTIU! 👉 UTI!

UȚA 👉 HUȚA.

úti-úti interj. de chemat rațele și gîștele (rus. útka, rață). V. puĭ-puĭ.

uti interj. – Servește pentru a chema puii de rață. – Var. utiu, uti-uti. Sl. uti „rață” (Tiktin; Pușcariu, Dacor., I, 79).

UTI, NON ABUTI (lat.) a uza, (dar) nu a abuza – Axiomă îndemnând la păstrarea măsurii. V. și Abusus non tollit usum.