USNĂ, usne, s. f. 1. Marginea de sus a unei oale sau a altui vas adînc; gură, buză. ♦ Marginea răsfrîntă a unui clopot; buză. ◊ Expr. A suna într-o usnă = a lovi cu limba numai într-o parte (în semn de alarmă). Clopotul cel mare niciodată n-a sunat într-o usnă fără să puie tot orașul în mișcare. NEGRUZZI, S. I 284. ♦ Marginea de sus a unei luntre. I-a umplut... [luntrea] cu pămînt pînă peste usnă. SANDU-ALDEA, U. P. 115. 2. Împrejmuire (de lemn) la o fîntînă; ghizd. ♦ Lărgitură la baza puțurilor vechi de sare, făcută pentru a sprijini armătura de lemn.