USCĂCIUNE s. f. 1. Însușirea de a fi uscat. Uscăciunea neagră și sălbatică a părului contrasta plăcut cu fața fină. EMINESCU, N. 35. ♦ Senzație de sete, de căldură, de înecăciune. În cerul gurii simțea o uscăciune parcă i s-ar fi aprins sufletul. REBREANU, I. 29. 2. Secetă. Balta Amara seacă complet în cursul perioadei de uscăciune. PROBL. GEOGR. I 95. Cînd arătura se face pe uscăciune, adecă atunci cînd pămîntul este uscat și bolovănos, sămînța încolțește cu greu. PAMFILE, A. R. 57. Cărări, mîncate și adîncite de șuvoaie, crăpături largi, căscate de uscăciune, făceau cam anevoios urcușul. VLAHUȚĂ, O. A. III 49.