URZICA, urzic, vb. I. Tranz. 1. (Despre urzici, p. ext. despre alte plante) A produce prin atingere o usturime dureroasă (și o bășicare a pielii). Urzica... urzică împrejuru-i pe cîți îi atinse. PANN, la TDRG. ◊ Intranz. Fig. Începuse să bată un vîntuleț care cam urzica. La TDRG. ♦ (Despre persoane) A atinge cu o urzică sau, p. ext., cu altă plantă, producînd o usturime dureroasă (și o bășicare a pielii). Prind a o urzica pe mîni. MARIAN, NA. 270. ♦ Refl. A-și bășica pielea (prin atingerea de urzici). S-a urzicat la picioare. 2. Fig. A înțepa, a pișca cu vorba, a batjocori, a satiriza. Nu-i rostesc mîrșavul nume... Nici nu scriu aceste versuri ca să-l bat ori să-l urzic. MACEDONSKI, O. I 9. Satira... urzicînd pe cei demni de rîs și de reprobațiune... are o origină foarte veche. ODOBESCU, S. I 32.