2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URLĂTOÁRE, urlători, s. f. Pîrău care curge cu vuiet din înălțimea unui munte pe o pantă foarte abruptă (formînd o cascadă); cascadă.

URLĂTOÁRE ~óri f. 1) Curs vijelios de apă, care curge cu zgomot printr-o albie abruptă, de pe coasta unui munte. 2) pop. Loc pe cursul unei ape curgătoare unde apa curge vertical de la înălțime (producând un zgomot puternic); cădere de apă; cascadă; cataractă. /a urla + suf. ~ător

ÚRLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

urlător, ~oare [At: DRLU / Pl: ~i, ~oare a, ~i sf / E: urla + -ător] 1 a (D. animale) Care urlă (1). 2 a (D. oameni) Care urlă (5). 3-4 a, sm (îs) Maimuță -oare Maimuță care scoate strigăte puternice specifice și trăiește în America Centrală și de Sud. 5 a (D vânt, apă etc.) Care vuiește. 6 sf (Reg) Pârâu care curge cu zgomot pe o pantă foarte abruptă (formând o cascadă). 7 sf (Reg; prc) Cascadă (1). 8 sf Locul unde se adună lupii și urlă. 9 (Reg) Numele datei când, conform unor credințe populare, Sf. Petru hotărăște cine urmează să fie mâncat de lupi.

URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care urlă sau care vuiește. 2. S. f. Pârâu care curge cu zgomot din înălțimea unui munte; p. ext. cascadă. – Urla + suf. -ător.

URLĂTÓR, -OÁRE, urlători, -oare, adj. Care urlă, vuiește, produce zgomote puternice.

urlătór s. m. (muz.) Solist de muzică ușoară care cântă foarte tare ◊ „E evident că D. A. și V.P. sunt doi exaltați ritmici, sau, cum se spune – între ghilimele – «urlători». Luc. 29 VII 67 p. 8 (din urla + -ător, după it. urlatore; DEX – alt sens)

URLĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care urlă; care produce urlete. /a urla + suf. ~ător

urlător a. care urlă. ║ m. un fel de maimuță din pădurile Americei cu urletul spăimântător.

urlătór, -oáre adj. Care urlă. S. m. Un fel de maĭmuță din America. S. f., pl. orĭ. Loc unde urlă lupiĭ. Cascadă zgomotoasă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urlătoáre s. f., g.-d. art. urlătórii; pl. urlătóri

urlătoáre s. f., g.-d. art. urlătórii; pl. urlătóri

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre

urlătór adj. m., pl. urlătóri; f. sg. și pl. urlătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URLĂTOÁRE s. v. cascadă, cataractă, cădere de apă.

urlătoare s. v. CASCADĂ. CATARACTĂ. CĂDERE DE APĂ.

Intrare: urlătoare
urlătoare substantiv feminin
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urlătoare
  • urlătoarea
plural
  • urlători
  • urlătorile
genitiv-dativ singular
  • urlători
  • urlătorii
plural
  • urlători
  • urlătorilor
vocativ singular
plural
Intrare: urlător
urlător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urlător
  • urlătorul
  • urlătoru‑
  • urlătoare
  • urlătoarea
plural
  • urlători
  • urlătorii
  • urlătoare
  • urlătoarele
genitiv-dativ singular
  • urlător
  • urlătorului
  • urlătoare
  • urlătoarei
plural
  • urlători
  • urlătorilor
  • urlătoare
  • urlătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urlătoare

etimologie:

  • Urla + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09

urlător

  • 1. Care urlă sau care vuiește.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX

etimologie:

  • Urla + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX