2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.

URGENTÁRE, urgentări, s. f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei. – V. urgenta.

urgentare sf [At: BARIȚIU, P. A. II, 242 / V: (înv) urgit~ / Pl: ~tări / E: urgenta] Grăbire (3).

URGENTÁRE s.f. Acțiunea de a urgenta și rezultatul ei; grăbire. [< urgenta].

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede; a accelera, a grăbi. – Din urgent.

urgenta vt [At: GHETIE, R. M. / V: (înv) urgita / Pzi: ~tez / E: urgent] A grăbi (6).

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A accelera, a grăbi mersul unei lucrări, al unei acțiuni, rezolvarea unei probleme etc. – Din urgent.

URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. (Cu privire la lucrări) A face să fie, să se întîmple, să se săvîrșească mai repede; a accelera, a grăbi. Cînd iarna bate la ușă, trebuie urgentate măsurile în vederea pregătirii întreprinderilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2795.

URGENTÁ vb. I. tr. A grăbi, a accelera mersul unei lucrări. [< urgent].

URGENTÁ vb. tr. a grăbi, a accelera mersul unei lucrări. (< urgent)

A URGENTÁ ~éz tranz. (acțiuni, procese) A face să aibă loc sau să se producă mai repede; a grăbi; a accelera; a zori; a pripi; a precipita. /Din urgent

*urgentéz v. tr. (d. urgent). Rar. Grăbesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

urgentáre s. f., g.-d. art. urgentắrii; pl. urgentắri

urgentáre s. f., g.-d. art. urgentării; pl. urgentări

urgentá (a ~) vb., ind. prez. 3 urgenteáză

urgentá vb., ind. prez. 1 sg. urgentéz, 3 sg. și pl. urgenteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

URGENTARE s. accelerare, grăbire, iuțire, zorire. (~ expedierii unei mărfi.)

URGENTA vb. a accelera, a grăbi, a iuți, a zori, (astăzi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei operații.)

Intrare: urgentare
urgentare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urgentare
  • urgentarea
plural
  • urgentări
  • urgentările
genitiv-dativ singular
  • urgentări
  • urgentării
plural
  • urgentări
  • urgentărilor
vocativ singular
plural
Intrare: urgenta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • urgenta
  • urgentare
  • urgentat
  • urgentatu‑
  • urgentând
  • urgentându‑
singular plural
  • urgentea
  • urgentați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • urgentez
(să)
  • urgentez
  • urgentam
  • urgentai
  • urgentasem
a II-a (tu)
  • urgentezi
(să)
  • urgentezi
  • urgentai
  • urgentași
  • urgentaseși
a III-a (el, ea)
  • urgentea
(să)
  • urgenteze
  • urgenta
  • urgentă
  • urgentase
plural I (noi)
  • urgentăm
(să)
  • urgentăm
  • urgentam
  • urgentarăm
  • urgentaserăm
  • urgentasem
a II-a (voi)
  • urgentați
(să)
  • urgentați
  • urgentați
  • urgentarăți
  • urgentaserăți
  • urgentaseți
a III-a (ei, ele)
  • urgentea
(să)
  • urgenteze
  • urgentau
  • urgenta
  • urgentaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urgentare

etimologie:

  • vezi urgenta
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

urgenta

  • 1. A face ca o acțiune să se săvârșească mai repede.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: accelera grăbi attach_file un exemplu
    exemple
    • Cînd iarna bate la ușă, trebuie urgentate măsurile în vederea pregătirii întreprinderilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2795.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • urgent
    surse: DEX '09 DEX '98 DN