Definiția cu ID-ul 938949:
Explicative DEX
URDINIȘ, urdinișuri, s. n. Deschizătură pe unde ies și intră albinele în stup. Pretutindeni, în fața clădirilor din cazarmă, vedeai soldați strînși, pîlcuri, pîlcuri, la intrări, ca albinele la urdiniș. V. ROM. noiembrie 1953, 126. Răzășii noștri de la Dăvideni sînt ca albinele care nu sufăr în știubei fluturele cu cap de mort și-l străpung la urdiniș cu acele lor. SADOVEANU, N. P. 60. Nu se lasă pînă ce găsește un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș; după aceea... se duce la roi, răstoarnă albinele frumușel din pălărie în buștihan. CREANGĂ, P. 238.