Definiția cu ID-ul 938923:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URCIÓR1, urcioare, s. n. 1. (Și în forma ulcior) Vas de lut, de obicei smălțuit, cu gîtul strîmt, cu una sau cu două torți, folosit pentru a păstra unele lichide. Aduceți urciorul cu apă-ncropită. BENIUC, V. 75. Negustorul aduse într-adevăr alt ulcior cu vin. SADOVEANU, O. VII 79. (Poetic) Pe cîmpia-nrourată Dintr-al zilei revărsat Aduna frumoasa fată Roua-n galbene ulcioare. COȘBUC, P. II 82. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= nu poți umbla multă vreme cu înșelăciuni fără să ți se înfunde). ◊ Fig. (Simbolizînd prefacerea trupului în țărînă după moarte) Mă stîng. Și nu rămîne decît urciorul de lut, în care a ars lumina unei vieți bogate. EMINESCU, N. 128. ◊ Expr. A fi urcior (sau oale și urcioare) = a fi mort de mult. Eu pe maica ta am cunoscut-o cînd era pe lume, iar acuma îi ulcior. SADOVEANU, N. F. 82. 2. Loc mai adînc în albia unei ape curgătoare, unde se formează vîrtejuri; bulboană. Cleanul și mreana, cari pe apa Motrului se țin la «urcioare» – adică la locuri adînci cu vîrtej – se sperie de foc și fug la vale spre gard. ANTIPA, P. 134. – Variantă: (1) ulciór s. n.