URBARIU, urbarii, s. n. (Învechit) Registru oficial în care erau trecute proprietățile de pămînt individuale; carte funciară. (Cu grafie învechită) Ridicînd... țăranilor dreptul ce aveau în virtutea tutulor urbarielor... această lege n-a făcut decît a continua să favorizeze apăsarea clăcașilor de către proprietari. KOGĂLNICEANU, S. A. 158.