2 definiții pentru urâtor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

urâtor, ~oare smf, a [At: CORESI, PS. 101/7 / Pl: ~i, ~oare / E: urî1 + -itor] 1-2 (Adesea cu determinări introduse prin pp „de”) (Persoană) care urăște1 (1).

URÎTÓR, -OÁRE, urîtori, -oare, adj. (Rar) Care urăște, care dușmănește. ◊ (Substantivat) Începu războiul, spre marea bucurie a urîtorului de oameni diavol. STĂNOIU, C. I. 198.

Intrare: urâtor
urâtor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urâtor
  • urâtorul
  • urâtoru‑
  • urâtoare
  • urâtoarea
plural
  • urâtori
  • urâtorii
  • urâtoare
  • urâtoarele
genitiv-dativ singular
  • urâtor
  • urâtorului
  • urâtoare
  • urâtoarei
plural
  • urâtori
  • urâtorilor
  • urâtoare
  • urâtoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

urâtor

etimologie: