UNITAR, -Ă, unitari, -e, adj. Care formează un singur tot, este lipsit de diferențieri sau de inconsecvențe; omogen. În epoca constituirii națiunilor și a limbilor naționale se accentuează caracterul unitar al limbii literare, se formează limba literară unică. L. ROM. 1953, nr. 4, 53. Ușa colosală de stejar și fier împletit, dăruind aparent casei o înfățișare unitară, de fapt o despărțea. REBREANU, R. I 20. Alecsandri n-a avut o concepție unitară asupra vieții. IBRĂILEANU, SP. CR. 117.