UNGUR etnic. I. 1. – (Mar); – Petrea (17 A V 329); -ul mold., 1585 (Glos; 16 A I 395); munt. (16 B I 175). 2. – și Unguraș fam. (Jiul ard), ard.; -ul b. (Olt; 16 B I 162, III 343). 3. Ungurel, munt. I (Sd XVI). 4. Unguréu schit (într-un mss 1667); Unguriu s. (Bz); Ungurii, -ei, -elu, -eni, -aș ss. 5. Ungureanu n. de fam. frecv., pentru ardelenii trecuți peste munți; – Oanăș (Ștef). 6. Îngurianu (Hur 128). II. Din sl. ugrin „ungur”. A. 1. Ugrinus în doc. lat. 2. Ugrin, P. (Isp II¹), formă în uz și la sîrbi; -ești, -ăuți ss. 3. Ogrin b. (C Ștef); Ogrinii s. (16 B V 480); Ogrinul s. dispărut. 4. Ogărnea și Ogărnelea, I. din Vălenii de Munte (BCI CV 72); Ogîrnoiu Ana (VM); – familia dăinuiește în localitate. B. Cu afer.: Grin: 1. Grini, N. act. 2. Ugrinouți sau Grinouți = Hrinouți ss, echivalențe citate de Bogrea (An C I 385). 3. Din rus. Гpинкo: Grinc/ă b. (Dm); -a f. (16 A I 537); Grinc/o, -ovici, boieri (Dm; Ștef); 4. -inț: Grințescu; Grințieș munte, Grințăști s. (Tec I). C. Cu fonet. ucr. h < g: cf. N. Iorga, Observațiuni (BCI X 82). 1. Hrin/ea (< *Grinea) spătar, 1448 (Dm); – (16 A I 372); -escu buc, act. (M Put 131) 2. Grincă zis Hrinco (C Bog); Hrîncu t. Hrinco în textul slav, Hrinc/u, -ă (Dm); Hrincovici clucer (Ștef); Hrinc/e, -escu (Tec II); -ești s. 3. Prob. Uhorca b. (16 A IV 283) < feminin Ugorka.