UNDUIT, -Ă, unduiți, -te, adj. Care are (sau dă iluzia că are) valuri; unduios. Împrejur era cîmpia unduită, cu cline prelungi, vărgate de arături și miriști. DUMITRIU, N. 223. Am ajuns, șopti Mieluț, arătîndu-i prin ceață platoul unduit. id. V. L. 86. ♦ (Despre sunete) Modulat, mlădios. Hagi Curti reia, cu o voce unduită, mult prelungită. CAMIL PETRESCU, O. II 256. – Variantă: undoiet, -ă (EMINESCU, N. 64) adj.