únde adv. (lat. ŭnde, de unde; it. pg. onde, pv. cat. on, vfr. ont, vsp. ond. Contras din de unde; it. sp. pg. donde, pv. don, fr. dont). În care loc: Rămîĭ acolo unde eștĭ. Rămîĭ unde eștĭ. De unde viĭ? Unde te ducĭ? Unde să mă duc (fam. un’te ducĭ? Un’să mă duc? Fiind-că: te temĭ să plecĭ unde vezĭ ceru a ploaĭe? Deodată, cînd (exclamativ): unde a’nceput să tune! O dacă, bine ar fi: unde am eŭ talentu tăŭ! De unde pînă unde?, cum se poate? ce fel? cum așa? de unde? de cînd?: Da de unde pînă unde, măĭ țopîrlane, eștĭ tu neam cu mine? De unde?, aș! nu!: Țĭ-a plătit? De unde? A fugit! – Ĭa-l de unde nu e, se zice cînd unu a dispărut: Mă duseĭ în camera luĭ. Cînd colo: ĭa-l de unde nu e! – În vest pop. și inde. V. înde.