UMOR² s. n. Dispoziție sufletească, înclinare spre glume și ironie, ascunse sub o aparență de seriozitate și de gravitate; manifestare (prin grai sau prin scris) a acestei dispoziții; p. ext. veselie, haz. Se dovedește și la Gogol că umorul și satira lui izvorăsc dintr-o sensibilitate prea ageră. SADOVEANU, E. 214. Un umor, un spirit, un rîs vesel și nesilit, o observație adevărată, reală și fină... se văd în germene în «Conu Leonida». GHEREA, ST. CR. I 331. – Variantă: humor (CĂLINESCU, E. 38, VIANU, A. P. 170) s. n.