UMILIRE, umiliri, s. f. Acțiunea de a (se) umili și rezultatul ei. 1. Atitudine umilă; smerenie, umilință (1). Un sînt de piatră, care pe pămînt răsturnat sta, Ținînd mînele-ncrucite c-un aer de umilire. NEGRUZZI, S. II 85. 2. Jignire, înjosire, ofensă, umilință (2). M-am stăpînit și i-am urmat sfatul, dar vă închipuiți ce umilire! DUMITRIU, N. 36. Orice aluzie la faptul că era orfan îi era supărătoare ca o umilire nedreaptă. CĂLINESCU, E. O. I 55. Cîte umiliri rabdă, cîte defăimări sufere. NEGRUZZI, S. I 323.