UMANITATE s. f. 1. Totalitatea oamenilor, omenire. Țiu să mă lămuresc asupra marilor chestiuni cari preocupă umanitatea. CARAGIALE, O. VII 188. Credea în viitorul promis umanității, Precum și în triumful justiției. BOLINTINEANU, O. 227. În inima femeii se oglindesc... cele mai nobile sentimente și patimi ale umanității. BOLLIAC, O. 44. ♦ Colectivitate de oameni. Ion Ozun n-ar fi crezut că într-un spațiu atît de strîmt poate viețui atît de sonor o atît de diversă și tristă umanitate. C. PETRESCU, C. V. 49. Ar fi avut putere să-i pună cu botul pe labe pe toți satrapii mici și mari ce terorizau umanitatea de la marginile orașului. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 16. 2. Umanitarism. S-a mai pomenit atîta umanitate în vreo armată de cînd e istoria? REBREANU, P. S. 135. Și acum, domnilor, las dreptul deoparte; și... nu voi mai chema în ajutorul țăranilor noștri decît umanitatea și patriotismul dumneavoastră. KOGĂLNICEANU, S. A. 184.