ULUIT, -Ă, uluiți, -te, adj. Peste măsură de uimit; zăpăcit, buimăcit. Se uitau unii la alții, uluiți. REBREANU, R. I 112. Moș Petrache, uluit, înspăimîntat, frînt de oboseală, fără suflare, s-a împiedicat. POPA, V. 129. Uluit, ca fiecare recrut, se uita la cei care-l înconjurau. MIRONESCU, S. A. 57. ◊ (Substantivat) Uluitul de Epimeteu... se lăsă să-l tragă Pandora de mînă. ISPIRESCU, U. 93.