UIUM, uiumuri, s. n. Cantitate procentuală de făină sau de grăunțe luată de deținătorul unei mori sau al unei batoze drept plată pentru măcinat sau treierat. La o spărtură a zăgazului, lîngă mal, și-a făcut un turc moară și-a lăsat slugă, morar, să îngrijească pietrele și uiemaș să ia rumînilor uiumul. STANCU, D. 22. Se mînia tare pentru nedreptățile ce îndura... la uium din pricina morarilor. SADOVEANU, O. L. 131. – Variantă: uim (SLAVICI, V. P. 7) s. n.