ucénie f. (bg. rus. učénie, vsl. učeniĭe, învățătură. V. ucenic, poucenie). Munt. Rar. Instrucțiune militară, șmotru. – Și océnie (Mold.): taĭcă-su la Plevna făcuse ocenie, nu glumă (Sov. 232. Alt ex. din Olt. în rev. I. Crg. 3, 347) și oceánie (Munt. vest. CL. 1913, 115).