2 intrări

8 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie lucrând ca ucenic pe lângă un meșter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învăța ca ucenic. – Din ucenic.

ucenici vi [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~icesc / E: ucenic] 1 A învăța o meserie ca ucenic (8). 2 (Pgn) A învăța ceva (de la un maestru, de la o persoană pricepută). 3 (Pgn) A munci pentru a se iniția într-un domeniu de activitate.

UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie lucrând, activând pe lângă un meșter sau, p. gener., pe lângă o persoană pricepută; a lucra, a învața ca ucenic. – Din ucenic.

UCENICÍ, ucenicesc, vb. IV. Intranz. A învăța o meserie pe lîngă un meșter, a învăța ca ucenic; a fi ucenic. Iată și băiatul cu care ucenicise că vine și se așază lîngă dînsul. ISPIRESCU, L. 140. ♦ Fig. A îndeplini o muncă de începător. Ion Anghel ucenicește astăzi, în timpuri luminoase, în făurăria poeziei. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 7/5.

A UCENICÍ ~ésc intranz. A face ucenicie; a fi ucenic. /Din ucenic

ucenicésc v. intr. Lucrez ca ucenic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ucenicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucenicésc, imperf. 3 sg. uceniceá; conj. prez. 3 să uceniceáscă

ucenicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ucenicésc, imperf. 3 sg. uceniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. uceniceáscă

Intrare: ucenicire
ucenicire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ucenicire
  • ucenicirea
plural
  • uceniciri
  • ucenicirile
genitiv-dativ singular
  • uceniciri
  • ucenicirii
plural
  • uceniciri
  • ucenicirilor
vocativ singular
plural
Intrare: ucenici
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ucenici
  • ucenicire
  • ucenicit
  • ucenicitu‑
  • ucenicind
  • ucenicindu‑
singular plural
  • ucenicește
  • uceniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ucenicesc
(să)
  • ucenicesc
  • uceniceam
  • ucenicii
  • ucenicisem
a II-a (tu)
  • ucenicești
(să)
  • ucenicești
  • uceniceai
  • uceniciși
  • uceniciseși
a III-a (el, ea)
  • ucenicește
(să)
  • ucenicească
  • ucenicea
  • ucenici
  • ucenicise
plural I (noi)
  • ucenicim
(să)
  • ucenicim
  • uceniceam
  • ucenicirăm
  • uceniciserăm
  • ucenicisem
a II-a (voi)
  • uceniciți
(să)
  • uceniciți
  • uceniceați
  • ucenicirăți
  • uceniciserăți
  • uceniciseți
a III-a (ei, ele)
  • ucenicesc
(să)
  • ucenicească
  • uceniceau
  • ucenici
  • uceniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ucenici

  • 1. A învăța o meserie lucrând ca ucenic pe lângă un meșter (sau, prin generalizare, pe lângă o persoană pricepută); a lucra, a învăța ca ucenic.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
    exemple
    • Iată și băiatul cu care ucenicise că vine și se așază lîngă dînsul. ISPIRESCU, L. 140.
      surse: DLRLC
    • 1.1. figurat A îndeplini o muncă de începător.
      exemple
      • Ion Anghel ucenicește astăzi, în timpuri luminoase, în făurăria poeziei. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 179, 7/5.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • ucenic
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX