TĂCIUNA, tăciunez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A arde (ceva) pe jumătate, pînă se face tăciune. Luînd fiecare fire de bob uscat, le tăciunează la focul lămpii. ALECSANDRI, la TDRG. 2. Refl. (Despre grîu, porumb, orz) A fi atacat de tăciune. Ba uneori porumbul se tăciuna. ISPIRESCU, L. 206.