TÎRNUI, tîrnuiesc și tîrnui, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu tîrnul. (Refl. pas.) Aceste paie se tîrnuiesc în urmă și se duc cu grebla la marginea ariei. PAMFILE, A. R. 211. 2. Fig. A tîrî pe jos, trăgînd de păr; a părui, a bate zdravăn. Iar o tîrnuiește mama diseară și o cîrpește tat’su. PAS, Z. I 122. Și hoațele... o scuipă și o tîrnuie. ARGHEZI, V. 164. Mîna-n chică-i înfigea Și de păr îl tîrnuia. TEODORESCU, P. P. 597. ◊ Refl. reciproc. Școlarii se tîrnuiau între dînșii. DELAVRANCEA, H. TUD. 39. – Variantă: tîrnîi (CREANGĂ, P. 252) vb. IV.