tîrg n., pl. urĭ (vsl. trŭgŭ, tîrg, oraș [de unde bg. tŭrg, mezat; rus. torg, tîrg, negoț], sued. torg, germ. burg, [de unde lat. burgus], fr. bourg. V. burghez, pîrgar). Oraș (Vechĭ): sate și tîrgurĭ. Orășel: Tîrgu Frumos. Pĭață saŭ hală cu marfă de vînzare maĭ ales de mîncare: tîrgu noŭ din Galațĭ. Vorbe p. a te învoi la vînzare și cumpărare: tîrgu n’are mînie (dacă ți se pare prea scump cît cer eŭ saŭ prea puțin cît îțĭ daŭ, nu trebuĭe să te superĭ). Învoĭală, Încheĭerea uneĭ afacerĭ: din doŭă vorbe, tîrgu fu gata. Zi de tîrg, zi cînd tîrgu e deschis, maĭ ales cînd vin țăraniĭ la oraș și vînd de ale lor cumpărînd altele în schimb. A te duce în tîrg, a ĭeși pin oraș: boĭeru nu era acasă, ci pe la vizite pin tîrg. V. bîlcĭ.