tîrcáv, -ă adj. (rut. tyrkávyĭ). Vest. Fără copacĭ saŭ și fără ĭarbă: munțĭ petroșĭ, parte tîrcávĭ, parte acoperițĭ de pădurĭ (Univ. 31 Ĭuliŭ 1905; 1, 5, coresp. din Tismana). Chel, pleșuv: cap tîrcáv. Cu lîna scurtă din natură: oĭ tîrcáve. Pipernicit. – În nord acc. pe î: viță tîrcavă (una verde, alta uscată).