TÎMPENIE, tîmpenii, s. f. 1. Starea omului cu inteligență mărginită; faptă sau vorbă prostească, idioțenie, prostie, neghiobie. 2. (Rar) Faptul de a tîmpi, tîmpire. Frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu s-a mai dat a vedea; cumplit meșteșug de tîmpenie. CREANGĂ, A. 84.