TÎMBAR s. n. (Mold., ȚR, Pan., Tians. SV) Haină, veșmînt. A: Luați tîmbariul și o bateți. DVS, 8^r. Țiindu-i giupîneasa lui poala tîmbariului despre partea ce era paznici. N. COSTIN. B: Utvorenie. Tîmbariul. LEX., 292; cf. ST. LEX., 305. C: Și în tîmbariu de urșînic îmbrăcară pre el. NT 1648, 130^v. Tembar. AC, 374.' Etimologie: ngr. tampárion.