4 intrări
22 de definiții

Explicative DEX

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Reg.) 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. 2. (Adverbial; în expr.) A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. – Et. nec.

tut2, ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: tuți, ~e / E: ger Tute] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) slabă de minte Si: prostănac, tont (1-2), (reg) tutălău (1). 3-4 smf, a (Persoană) lipsită de îndemânare Si: nătâng. 5 sf Persoană leneșă. 6 sf Persoană neîngrijită. 7 sf Persoană plină de răutate. 8 sf Persoană care vorbește prea mult. 9 sf Câine leneș. 10 sf Câine slab Si: (pop) javră.

tut1 sn [At: ALR I, 1458/129 / Pl: ~uri / E: fo] (Reg) Bucium1 (1).

țoață2 sf vz țuț

țoț sm vz țuț

țoță sf vz țuț

țuț [At: ȘEZ. VI, 84 / V: (reg) ~ă (Pl: ~e), țoță, țoață sf, țoț (Pl: țoți) sm / Pl: ~uri / E: nct] 1 sn (Reg) Excrescență cărnoasă. 2 sn (Reg; d. arșice; îe) A sta ~ A sta vertical. 3 sn (Reg; îe) A lăsa (pe cineva) ~ A înșela pe cineva în așteptări. 4 sn (Reg; îae) A lăsa pe cineva uluit. 5 sn (Reg; îae) A-i lua cuiva totul, sărăcindu-l. 6 sn (Reg; îe) A rămâne ~ A rămâne foarte mirat. 7 sn (Reg; îae) A rămâne foarte sărac. 8 sn (Reg; îae) A rămâne foarte singur. 9 sfm (Olt; îf țuță, țoță, țoț) Grămadă de strujeni Si: (reg) ciuclă (4), surlă. 10 sf (Olt; îf țoță) Grămadă mare de coceni de porumb. 11 smf (Pop; îf țoț, țoață; csnp) Grămadă. 12 sf (Reg; îf țuță, țoță, țoață) Adăpost mobil (din scânduri, paie, stuf etc.) la câmp. 13 sf (Reg; îaf) Colibă mică, de formă conică, în care se adăpostesc ciobanii.

țuță sf vz țuț

țuțu [At: ALR II/I MN 71, 2 659/836 / V: țâțu / Pl: (4) ~ri / E: fo] 1 i (Olt; Mun; rep) Cuvânt cu care se însoțește datul în leagăn, săltatul pe genunchi etc. Si: huța. 2 i (Olt; Mun; îe) A da (pe cineva) ~ A legăna pe cineva. 3 i (Reg; cu valoare verbală; îf țâțu) Nani. 4 s (Mun) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică1 (4).

țuțului vt [At: ALEXI, W. / Pzi: ~esc / E: ns cf țuțui1] (Reg) A trage (pe cineva) de păr.

ȚUȚ, țuțuri, s. n. (Regional) Proeminență cărnoasă. Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84.

tut, -ă adj. (cp. cu tont, după fonetizmu sîrbesc și rusesc, care preface pe on în u). Maram. Tont.

Ortografice DOOM

țuț2 (reg.) s. n., pl. țuțuri

țuț (reg.) s. n., pl. țuțuri

tut adj. m., pl. tuți; f. sg. tută, pl. tute

țuț s. n., pl. țuțuri

Etimologice

țuț adv. – Păcălit, tras pe sfoară. Creație expresivă, care se bazează pe ideea de „ascuțit”. Imaginea trebuie să fie aceea de bot, ca în expresia cu buzele umflate, sau a pune cioc „a înșela”. Cf. toate cuvintele cu aceeași consonanță care traduce aceeași idee de „vîrf”, țiglă, țîță, țugu, țurcă. – Der. țuță (var. Olt. țoță), s. f. (stog, claie, morman); țuțui(a), vb. ( a face vîrf, a vîrfui; refl., a se cățăra, a se cocoța); țuțui, s. n. (vîrf, pisc), cf. țugui; țuțul, s. n. (Arg., penis); țuțuian, s. m. (muntean, nume care se dă în Munt. transilvănenilor; cioban, țăran; mitocan); țuțuiancă, s. f. (transilvăneancă; un anumit dans popular); țuțuienesc, adj. (transilvan; muntean); țuțura, vb. (Trans., a se lua de ciuf, a se părui); țuțuroi (var. țuțur), s. n. (țurțur; robinet), cf. țurțur; țunțurliu, adj. (încîlcit, mîzgălit).

Argou

a lăsa țuț (pe cineva) expr. (intl.) 1. a-i fura (cuiva) totul. 2. a lăsa (pe cineva) fără un ban. 3. a înșela (pe cineva), a păcăli (pe cineva). 4. a uimi (pe cineva), a ului (pe cineva).

Arhaisme și regionalisme

tut, -ă, tuți, -e, adj. (reg.) 1. prost, tont. 2. leneș, prăpădit, rău, murdar.

tut, -ă, tuți, -te, (tutuluc), adj. (reg.) Prost, tont. (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, tuți, -te, adj. – (reg.) Prost, tont (Țiplea, 1906). (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, adj. – Prost, tont (Țiplea 1906). – Din germ. Tute.

Intrare: tut
tut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tut
  • tutul
  • tutu‑
  • tută
  • tuta
plural
  • tuți
  • tuții
  • tute
  • tutele
genitiv-dativ singular
  • tut
  • tutului
  • tute
  • tutei
plural
  • tuți
  • tuților
  • tute
  • tutelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: țuț (s.n.)
țuț1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuț
  • țuțul
  • țuțu‑
plural
  • țuțuri
  • țuțurile
genitiv-dativ singular
  • țuț
  • țuțului
plural
  • țuțuri
  • țuțurilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuță
  • țuța
plural
  • țuțe
  • țuțele
genitiv-dativ singular
  • țuțe
  • țuței
plural
  • țuțe
  • țuțelor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoță
  • țoța
plural
  • țoțe
  • țoțele
genitiv-dativ singular
  • țoțe
  • țoței
plural
  • țoțe
  • țoțelor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoață
  • țoața
plural
  • țoațe
  • țoațele
genitiv-dativ singular
  • țoațe
  • țoaței
plural
  • țoațe
  • țoațelor
vocativ singular —
plural —
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoț
  • țoțul
plural
  • țoți
  • țoții
genitiv-dativ singular
  • țoț
  • țoțului
plural
  • țoți
  • țoților
vocativ singular —
plural —
Intrare: țuțu (leagăn)
țuțu2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N39)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțu
  • țuțul
plural
  • țuțuri
  • țuțurile
genitiv-dativ singular
  • țuțu
  • țuțului
plural
  • țuțuri
  • țuțurilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: țuțului
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțului
  • țuțuluire
  • țuțuluit
  • țuțuluitu‑
  • țuțuluind
  • țuțuluindu‑
singular plural
  • țuțuluiește
  • țuțuluiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțuluiesc
(să)
  • țuțuluiesc
  • țuțuluiam
  • țuțuluii
  • țuțuluisem
a II-a (tu)
  • țuțuluiești
(să)
  • țuțuluiești
  • țuțuluiai
  • țuțuluiși
  • țuțuluiseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuluiește
(să)
  • țuțuluiască
  • țuțuluia
  • țuțului
  • țuțuluise
plural I (noi)
  • țuțuluim
(să)
  • țuțuluim
  • țuțuluiam
  • țuțuluirăm
  • țuțuluiserăm
  • țuțuluisem
a II-a (voi)
  • țuțuluiți
(să)
  • țuțuluiți
  • țuțuluiați
  • țuțuluirăți
  • țuțuluiserăți
  • țuțuluiseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuluiesc
(să)
  • țuțuluiască
  • țuțuluiau
  • țuțuluiră
  • țuțuluiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țuț, țuțurisubstantiv neutru

regional
  • 1. Proeminență sau excrescență cărnoasă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ia puiul și-i arde țuțul (moțul) acela de carne în vîrf. ȘEZ. VI 84. DLRLC
  • chat_bubble (și) adverbial A rămâne țuț = a rămâne uluit, mirat peste măsură. DEX '98 DEX '09
etimologie:

țuțu, țuțurisubstantiv neutru

etimologie:

țuțului, țuțuluiescverb

  • 1. regional A trage (pe cineva) de păr. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.