TURUITURĂ, turuituri, s. f. Faptul de a turui; (cu sens colectiv) sunete caracteristice produse de porumbei și turturele; turuială. (Atestat în forma turuietură) Cîntecul porumbelului este o gungunire și o turuietură ce ne plac cînd le auzim. ODOBESCU, la TDRG. – Variantă: turuietură s. f.