8 definiții pentru turtiță


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURTÍȚĂ, turtițe, s. f. Turtișoară. – Turtă + suf. -iță.

turtiță sf [At: COSTINESCU / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: turtă + -iță] 1-2 (Pop; șhp) Turtișoară (1-2). 3 (Reg) Lipie. 4 (Reg) Turtă (21). 5-12 (Șhp) Turtă (26, 34-35, 37) (mică). 13 (Reg; pan) Bucată dintr-o materie căreia i s-a dat forma unei turtițe (1). 14 (Bot; reg) Turtă (44) (Carlina acaulis).

TURTÍȚĂ, turtițe, s. f. Turtișoara. – Turtă + suf. -iță.

TURTÍȚĂ, turtițe, s. f. Turtișoară. Merge mîndra Cu turtița caldă-n sîn, Cu cupa plină de vin. HODOȘ, P. P. 188. Face o turtiță, o blagoslovește și o pune pe apă. I. CR. III 241.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

turtíță s. f., g.-d. art. turtíței; pl. turtíțe

turtíță s. f., g.-d. art. turtíței; pl. turtíțe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TURTÍȚĂ s. turtișoară, (reg.) turtică, turticică. (~ de mălai.)

TURTIȚĂ s. turtișoară, (reg.) turtică, turticică. (~ de mălai.)

Intrare: turtiță
turtiță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turtiță
  • turtița
plural
  • turtițe
  • turtițele
genitiv-dativ singular
  • turtițe
  • turtiței
plural
  • turtițe
  • turtițelor
vocativ singular
plural

turtiță

etimologie:

  • Turtă + sufix -iță.
    surse: DEX '98 DEX '09