TURELĂ, turele, s. f. Suport metalic mobil, de obicei în formă de cupolă, care se poate roti în jurul unui ax (sau poate avea mișcări ascendente și descendente) și care servește ca blindaj sau pe care sînt montate tunurile sau mitralierele la tancuri, vapoare, avioane etc. ♦ Deschizătură în partea superioară a tancurilor, care permite intrarea și ieșirea oamenilor. Porniră în fugă tancurile de pe deal... împroșcînd foc din țevile tunurilor; pe alocurea turelele se deschideau deodată, săreau afară niște oameni negri. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/2. A aruncat prin turelă... o sticlă cu material inflamabil. STANCU, U.R.S.S. 130.