TURA¹, turale, s. f. (Învechit) 1. Monogramă a sultanului care se punea pe actele și pe monedele turcești; p. ext. emblemă, efigie. Am pus de a topit niște scule de aur și țoată argintăria... le-am făcut bulgări de aur și de argint și i-am trimis la Stavracolu ca să-i bată la tarapana cu tura de mahmudele și beșlici. GHICA, S. 506. De cînd n-am avut paraua, I-am uitat cum e turaua. PANN, P. V. I 17. 2. Fața monedei pe care se află efigia. Numai cît fiecare gologan are turaua și izicul (= dosul monedei) său: și de unde pînă acum căzuse gologanul tot cu turaua-n sus, se întîmplă, într-o zi, să cadă gologanul și cu izicu-n față! HOGAȘ, H. 22. ◊ Iasic (sau izic) și tura = rișcă. Diferite grupe de masalagii și pungași: unii jucau nuci; alții iasic și tura. FILIMON, C. 58.