TUNS², -Ă, tunși, -se, adj. (Despre păr, barbă sau mustață) Tăiat, scurtat, retezat; (despre oameni) cu părul, barba sau mustața tăiate. Moș Gavrilă își freacă barba tunsă. SADOVEANU, O. VII 345. Bărbatul ăsta voinic, cu fruntea dreaptă și mustața plină, tunsă. CAMIL PETRESCU, O. I 275. ◊ Expr. A i se duce (sau a-i merge cuiva) vestea ca de popă tuns v. popă (I 1). ♦ (Despre lîna sau părul unor animale) Tăiat de pe corpul animalelor; (despre animale) cu lîna sau cu părul tăiat; fără lînă, fără păr. ◊ Expr. C-o fi (sau ba e) tunsă, c-o fi (sau ba e) rasă v. ras². ♦ (Despre iarbă, copaci) Cu vîrful retezat. Alee de copaci foarte nalți și tunși. GOLESCU, Î. 27.