TUNEL, tuneluri, s. n. 1. Galerie subterană care permite trecerea unei căi de comunicație (în special a drumului de fier) printr-un masiv muntos sau deluros, pe sub nivelul solului sau pe sub o apă. Ei au venit... străbătînd orașul pe dedesubt, instalați în vagoane confortabile, prin tunelurile de metal și marmură ale metroului. STANCU, U.R.S.S. 37. Drumul de fier... pătrunde chiar înăuntrul muntelui prin gura neagră a tunelului care îl înghite. BOGZA, C. O. 347. O gură neagră se cască în masa vînătă de piatră, toți se reped la geamuri să le închidă, intri-n întuneric. E primul tunel. VLAHUȚĂ, O. A. III 33. ◊ Fig. Tuneluri de verdeață conduc în băi de umbră Punctate de topazul corolelor de nuferi. PERPESSICIUS, S. 81. 2. (Rar) Local de consumație în forma unei galerii, amenajat de obicei într-un subsol. Tinerii găgăuți... cari bat trotuarele Bucureștilor, umplu cafenelele și tunelurile, joacă toată noaptea biliard. GHEREA, ST. CR. I 336. – Pl. și: tunele (C. PETRESCU, R. DR. 37).