Definiția cu ID-ul 936861:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TUN, tunuri, s. n. 1. Armă grea de artilerie, care aruncă proiectile la mare distanță, în traiectorie lină; p. ext. nume generic dat tuturor armelor de artilerie. V. mortier, obuzier. O parte din sat căzuse subt bătaia tunului. C. PETRESCU, Î. II 204. La marginea orașului așteaptă un regiment cu tunuri. SAHIA, N. 40. Și tunuri sute bubuiau, Se clătina pămîntul. ALECSANDRI, P. A. 206. Nu te-or bate tunurile, Că te-or bate lacrimile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. ◊ Tun director v. director.Expr. Poți să dai cu tunul, se spune cînd cineva doarme adînc și nu se deșteaptă ușor. A fi în buza tunului v. buză. ♦ (În metafore și comparații, intensificînd acțiunea exprimată de verb sau dînd valoare de superlativ unui adjectiv) Foarte, strașnic, zdravăn, grozav, mult de tot. Era sănătos tun. STĂNOIU, C. I. 128. Dunărea amorțise, înghețase tun. SANDU-ALDEA, U. P. 34. S-a culcat îmbrăcat pe mindir și a dormit tun pînă la ziuă. CARAGIALE, M. 17. Nu căta că sînt bătrîn, Că la drum sînt iute tun. ȘEZ. V 151. 2. (Învechit și popular) Tunet. Vine zmeul cu două capete, vuind ca tunul. SBIERA, P. 93. Da eu cum nu voi ofta, Că greu tun a ploaie vine. – Draga tatei Irinucă; Acela nu-i tun de ploaie. BIBICESCU, P. P. 274.