11 definiții pentru tumbelechi tumbelehi


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TUMBELÉCHI, tumbelechiuri, s. n. (Înv.) Tobă mică de aramă, de formă semisferică, care facea parte din instrumentele fanfarei turcești. – Din tc. dümbelek.

tumbelechi sn [At: GHICA, S. 322 / V: (înv) tembelic, ~bechi, ~ehi / Pl: ~uri / E: tc dümbelek] (Înv) Tobă mică de aramă, de formă semisferică, care făcea parte din instrumentele fanfarei turcești.

TUMBELÉCHI, tumbelechiuri, s. n. Tobă mică de aramă, de formă semisferică, care făcea parte din instrumentele fanfarei turcești. – Din tc. dümbelek.

TUMBELÉCHI, tumbelechiuri, s. n. (Turcism învechit) Tobă mică de aramă de formă semisferică, făcînd parte din instrumentele meterhanelei. În tot timpul acestei ceremonii îi bătea în curte meterhaneaua cu surle, cu tobe și tumbelechiuri. GHICA, S. A. 38. – Variantă: tumbeléhi (FILIMON, C. 59) s. n.

tumbeléchĭ și -elíc n., pl. urĭ (turc. tümbelekĭ și -ek, d. pers. dümbelek, tobă mică, d. tablek, dim d. tabl, tobă. V. tabulhana). Vechĭ. Un fel de tobă maĭ mică de aramă (principalu instrument al meterhaneleĭ). – Și tumbechĭ (turc. tumbekĭ).

tumbelechiu n. un fel de țimbală, instrument principal al meterhanelei: în tot timpul acestei ceremonii îi bătea în curte meterhaneaua cu surle, cu tobe și tumbelechiuri GHICA. [Turc. TÜMBELEK, țimbală].


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tumbeléchi (înv.) s. n., pl. tumbeléchiuri

tumbeléchi s. n., pl. tumbeléchiuri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tumbeléchi (-iuri), s. n. – Tobă mică, semisferică, din fanfara turcească. Tc. (per.) tümbelek (Șeineanu, III, 125), cf. ngr. τουμπελέϰι, bg. tĭumbelek. Sec. XIX, înv.

Intrare: tumbelechi
tumbelechi substantiv neutru
substantiv neutru (N60)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tumbelechi
  • tumbelechiul
  • tumbelechiu‑
plural
  • tumbelechiuri
  • tumbelechiurile
genitiv-dativ singular
  • tumbelechi
  • tumbelechiului
plural
  • tumbelechiuri
  • tumbelechiurilor
vocativ singular
plural
tumbelehi substantiv neutru
substantiv neutru (N62)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tumbelehi
  • tumbelehiul
plural
  • tumbelehiuri
  • tumbelehiurile
genitiv-dativ singular
  • tumbelehi
  • tumbelehiului
plural
  • tumbelehiuri
  • tumbelehiurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

tumbelechi tumbelehi

  • 1. învechit Tobă mică de aramă, de formă semisferică, care facea parte din instrumentele fanfarei turcești.
    surse: DEX '09 DLRLC diminutive: tumbelehel attach_file un exemplu
    exemple
    • În tot timpul acestei ceremonii îi bătea în curte meterhaneaua cu surle, cu tobe și tumbelechiuri. GHICA, S. A. 38.
      surse: DLRLC

etimologie: