TUFLI, tuflesc, vb. IV. Tranz. A trînti (în cap) căciula sau pălăria, cu o mișcare repede și la întîmplare. Și-a tuflit cușma pînă-n vîrful nasului. GALAN, Z. R. 189. Își îmbrăcau într-o clipită straiele albe și își tufleau în cap pălăriile ca ciupercile. SADOVEANU, O. VIII 136. Măi, anapăda lucru ș-aista, zic eu înciudat, scoțînd căciula din cap și tuflind-o în gura scorburii. CREANGĂ, A. 53.