TUCIURIU, -IE, tuciurii, adj. (Familiar, despre persoane) De culoarea tuciului; foarte negricios. Soldatul tuciuriu se plecă spre pămînt, făcîndu-se că nu-l aude. CAMILAR, N. I 373. Fratelui mamei... i se spunea Cioroiul, fiindcă era tuciuriu și buzat. PAS, Z. I 99. [Potcovăria] avea două rînduri de foale și de nicovale, la care meșterii tuciurii lucrau de zor; CAMIL PETRESCU, O. II 160. ◊ (Substantivat) Ai cam multe măsele, părinte, șuguie al lui Zgămîie, Petre, tuciuriul. STANCU, D. 123.