3 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TÚBĂ, tube, s. f. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba.

TÚBĂ, tube, s. f. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane. – Din fr., lat. tuba.

tu1 sf [At: ALECSANDRI, P. III, 94 / Pl: ~be / E: fr tuba] 1 Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub (1) răsucit și un mecanism de pistoane. 2 (Atm) Formațiune canaliculară.

țube i [At: CHEST. V, 77/8 / E: fo] (Reg; întărit prin „na”) Cuvânt cu care se cheamă caprele.

TÚBĂ, tube, s. f. Instrument muzical de suflat cu registru grav, construit din alamă. Cornuri, buciume și tube sună falnice fanfare. ALECSANDRI, P. III 94.

TÚBĂ s.f. 1. Instrument muzical de suflat, din alamă, având tonul cel mai grav, folosit mai ales în fanfare. 2. (Anat.) Formațiune canaliculară. [< it., fr. tuba].

TÚBĂ s. f. 1. instrument muzical de suflat din alamă, cu registrul cel mai grav din orchestra simfonică, constând dintr-un tub conic răsucit, terminat cu un pavilion foarte larg și prevăzut cu un mecanism de ventile sau pistoane. 2. (anat.) formațiune canaliculară. (< fr., it., lat. tuba)

TÚBĂ ~e f. Instrument muzical de suflat cu clape, constând dintr-un tub de alamă, răsucit de mai multe ori, terminat la un capăt cu un pavilion larg, care emite sunetele cele mai grave. /<fr., lat. tuba


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

túbă s. f., g.-d. art. túbei; pl. túbe

túbă s. f., g.-d. art. túbei; pl. túbe


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

tubă (< lat. tuba „trompetă, goarnă”), instrument de suflat din alamă cu registrul (I) cel mai grav. Este formată din muștiuc*, un tub conic răsucit, care se termină cu un pavilion* foarte mare. Muștiucul este de mărime medie, între cel al cornului* și cel al trombonului*. Are patru ventile* care coboară sunetele naturale* cu un semiton*, un ton*, un ton și jumătate, două tonuri și jumătate (cvartventil); uneori se folosește și un al cincilea ventil. Întinderea t. este de la Do la fa1. Se notează în cheia* fa, cu accidenții* la armură. Are o sonoritate puternică, în orch. simf. folosindu-se doar 1 (2) t., cu rol de bas (III, 1) în compartimentul instr. de alamă. În partitură* apare pe același portativ* cu trb. 3. Din familia t. fac parte t. în Do, t. în si bemol, t. în la și t. în fa. T. contrabas în do și si bemol, este de obicei folosită în orch. T. dublă este dotată cu un ventil special cu ajutorul căruia este acordată instantaneu din fa în si bemol (cu o cvintă* mai jos). Mecanismul este format din patru ventile cu supape rotative. Este tipul cel mai convenabil atât din punct de vedere tehnic cât și al posibilităților sonore. Termenul generic de tuba (lat.) desemna în vechime, la romani și mai târziu, trompeta*, având rolul de semnal al bătăliilor, parăzilor, serbărilor etc. În accepțiunea actuală, t. apare în sec. 19, când, după apariția ventilelor aplicate la tr. și apoi la trb. s-a construit un trb. bas care a fost denumit „tuba”. Prima t. propriu-zisă a fost construită în Germania (1835) de către Moritz, după indicațiile lui Wieprecht. A fost adoptată imediat de către fanfară (6), iar mai târziu a intrat în componența orch. simf. Primul care i-a încredințat o frază cantabilă a fost G. Mahler (Simfonia I, part. a III-a). Este folosită apoi cu rol solistic de I. Stravinski (Petrușka), R. Strauss (Don Quijote), G. Gershwin (Un american la Paris), Ion Dumitrescu (Suita a-III-a) ș.a. V. fligorn (2); helicon; susafon. T. wagneriene, instrumente de suflat de alamă, intermediare între corn* și fligorn (1-2), destinate de către Wagner partiturii Tetralogiei (în germ. se mai numesc Ringtuben). Au muștiuc de corn, dar tehnica diferă oarecum de a acestui instr., clapele ventilelor fiind mânuite cu degetele mâinii stângi și nu cu cele ale mâinii drepte ca la celelalte t. În orch., execuția la t. wagneriene este încredințată corniștilor. A fost construită în două tipuri: tenor (în si bemol și în mi bemol) și bas (în fa). În afară de Wagner, au fost utilizate de către Bruckner, R. Strauss și Janácek.

tube de rechange (cuv. fr.) v. tuburi de schimb.

Intrare: tube
tube
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tubă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tu
  • tuba
plural
  • tube
  • tubele
genitiv-dativ singular
  • tube
  • tubei
plural
  • tube
  • tubelor
vocativ singular
plural
Intrare: țube
țube
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

tubă

  • 1. Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru grav, format dintr-un pavilion larg, un tub răsucit și un mecanism de pistoane.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Cornuri, buciume și tube sună falnice fanfare. ALECSANDRI, P. III 94.
      surse: DLRLC
  • 2. anatomie Formațiune canaliculară.
    surse: DN

etimologie: