tut¹ sn [At: ALR I, 1458/129 / Pl: ~uri / E: fo] (Reg) Bucium¹ (1).

tut², ~ă [At: SCRIBAN, D. / Pl: tuți, ~e / E: ger Tute] (Reg) 1-2 smf, a (Persoană) slabă de minte Si: prostănac, tont (1-2), (reg) tutălău (1). 3-4 smf, a (Persoană) lipsită de îndemânare Si: nătâng. 5 sf Persoană leneșă. 6 sf Persoană neîngrijită. 7 sf Persoană plină de răutate. 8 sf Persoană care vorbește prea mult. 9 sf Câine leneș. 10 sf Câine slab Si: (pop) javră.

tuție sf [At: PISCUPESCU, O. 315/12 / E: ger Tuzia] (Înv) Tutea.

TUȚIE, tuții, s. f. (Învechit) Doză. Ia mercur... tuție bună, douăzeci de grăunțe. PISCUPESCU, O. 315.

TUȚIE, tuții, s. f. (Înv.) Doză (de medicamente).

tut, -ă adj. (cp. cu tont, după fonetizmu sîrbesc și rusesc, care preface pe on în u). Maram. Tont.

tut adj. m., pl. tuți; f. sg. tută, pl. tute

TUȚIE s. v. doză.

tuție s. v. DOZĂ.

tut, -ă, tuți, -e, adj. (reg.) 1. prost, tont. 2. leneș, prăpădit, rău, murdar.

tut, -ă, tuți, -te, (tutuluc), adj. (reg.) Prost, tont. (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, tuți, -te, adj. – (reg.) Prost, tont (Țiplea, 1906). (Maram.). – Cf. tont (Scriban); din germ. Tute „claxon, trompetă” (MDA).

tut, -ă, adj. – Prost, tont (Țiplea 1906). – Din germ. Tute.