TRĂSURĂ², trăsuri, s. f. 1. (Învechit) Linie a feței, trăsătură (1). O, nchide lungi genele tale, Să pot recunoaște trăsurile-ți pale! EMINESCU, O. I 41. Figura sa avea trăsuri pronunțate, fără să fie inteligentă. BOLINTINEANU, O. 414. Trăsurile feței postelnicului, deși puțin cam descompuse, arătau acum o mulțumire pașnică. FILIMON, C. 92. 2. Linie de hotar între proprietăți. ♦ Suprafață de teren cu o lungime de șase prăjini. V. obraț. 3. (Rar, în expr.) Trăsură de unire = liniuță de unire, v. liniuță.