TRĂDARE, trădări, s. f. Acțiunea de a trăda și rezultatul ei; lipsă de credință, infidelitate. Tudor Vladimirescu... apusese între Golești și Tîrgoviște, în zarea însîngerată a trădării. GALACTION, O. I 275. Citi sentința Curții marțiale a diviziei, care osîndea la moarte prin ștreang pe sublocotenentul Svoboda pentru trădare și dezertare la dușman. REBREANU, P. S. 22. [Ștefan] prevede vrajba, neunirea, nesațiul și trădarea zămislind în inimile lor. NEGRUZZI, S. I 272. ◊ Înaltă trădare = activitate criminală a cetățeanului care ridică armele împotriva propriei sale țări sau care uneltește împotriva securității statului său. Crimă de înaltă trădare.