TRUPUȘOR, trupușoare, s. n. (Și în forma trupșor) Diminutiv al lui trup (I 1). Copilul dormea în pragul ușii cu capul la umbră și cu trupșorul strîns în scutece. GALACTION, O. I 160. Ține strîns la piept trupșorul cald al copilașului, care încă nu vorbește decît cu greutate, dar pricepe orice. CAMIL PETRESCU, O. I 11. Cît de dulce mi-ești cînd tremuri și te strîngi de mine, cînd Ți se mlădie de pieptu-mi trupușorul tău plăpînd. DAVILA, V. V. 24. Zidul rău mă strînge, Trupușoru-mi frînge. ALECSANDRI, P. P. 190. – Variantă: trupșor s. n.