10 definiții pentru trufie

TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă2. ♦ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă2 + suf. -ie.

TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță, trufă2. ◊ Loc. adv. Cu trufie = în mod arogant, îngâmfat. – Trufă2 + suf. -ie.

TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine arogantă, plină de mîndrie și de înfumurare; semeție, fală, înfumurare, aroganță. Sufletul ei cerea zgomotul veseliilor, strălucirea averilor, vîlva trufiilor. ODOBESCU, S. III 206. Tirania lui crește din zi în zi o dată cu trufia lui. ALECSANDRI, T. II 51. În cîmpurile Rovinei el înfrînse trufia lui Baiazet al II-lea. BĂLCESCU, O. I 193. ◊ Loc. adv. Cu trufie = cu aroganță, trufaș. Domnul Emilian întinse cu trufie palma și primi cei cîțiva gologani. SADOVEANU, O. VIII 156. Midas... răspunse cu trufie că Pan cîntase mai frumos. ISPIRESCU, U. 110.

trufíe s. f., art. trufía, g.-d. art. trufíei; pl. trufíi, art. trufíile

trufíe s. f., art. trufía, g.-d. art. trufíei; pl. trufíi, art. trufíile

TRUFÍE s. 1. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, v. îngâmfare. 2. v. obrăznicie.

TRUFÍE ~i f. Atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare; vanitate; fatuitate. ◊ Cu ~ cu aroganță. [G.-D. trufiei] /trufă + suf. ~ie

trufie f. mândrie deșartă. [V. trufaș].

trufíe f. și (vechĭ) trúfă f., pl. e (vgr. tryphé, desfătare, molicĭune). Mîndrie deșeartă: un om, un răspuns plin de trufie. – Vechĭ și trufășie și -așíe (Tkt.).

Intrare: trufie
trufie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular trufie trufia
plural trufii trufiile
genitiv-dativ singular trufii trufiei
plural trufii trufiilor
vocativ singular
plural