troĭán n., pl. ĭene vechĭ și anurĭ (vsl. troĭan, un zeŭ oare-care, sîrb. trojan, zidurĭ atribuite luĭ Traĭan, care a rămas în amintirea Slavilor balcanicĭ. De la ideĭa de „șanțu luĭ Traĭan” lat. vallum Trajani, s’a trecut la ideĭa de „înălțătură, zid, troĭan”. De la lat. Trajanus, rom. s’ar fi făcut *trăin, ca creștin, d. christianus). Șir de zăpadă grămădită de vînt ca un val de apă.