troscot² sn [At: HASDEU, I. V. 159 / Pl: ~e / E: trosc cf ucr dal троскуот, троскоту] (Reg) 1 Trosnitură (1). 2 Talangă (1).

troscotă¹ sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~te / E: pvb troscoti] (Trs) 1 Persoană guralivă. 2 (Lpl) Vorbe nechibzuite.

troscot² (zgomot) (reg.) s. n., pl. troscote

troscot² (zgomot) (reg.) s. n., pl. troscote

troscot (trosnet) s. n., pl. troscote

TROSCOT s. v. pocnet, pocnitură, răculeț, trosnet, trosnitură.

troscot s. v. POCNET. POCNITURĂ. RĂCULEȚ. TROSNET. TROSNITURĂ.

troscotă s.f. (reg.) persoană guralivă; vorbe nesocotite.

tróscot¹, troscote, s.n. Zgomot, trosnet, gălăgie: „Troscot în pădure...” (Papahagi, 1925: 299). – Din trosc „cuvânt care imită zgomotul produs de o trosnitură, de o rupere” (MDA).

troscot¹, troscote, s.n. – Zgomot, trosnet, gălăgie: „Troscot în pădure” (Papahagi, 1925: 299). – Din trosc „cuvânt care imită zgomotul produs de o trosnitură, de o rupere” (formă onomatopeică) (MDA).

troscot¹, -e, s.n. – Zgomot, trosnet, gălăgie: „Troscot în pădure” (Papahagi 1925: 299). – Din trosc „cuvânt care imită zgomotul produs de o trosnitură, de o rupere” (formă onomatopeică) + -ot.