4 definiții pentru troncatură
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
troncatură sf [At: DN3 / Pl: ~ri / E: fr troncature] Înlocuire într-un cristal a unei muchii cu o fațetă.
TRONCATÚRĂ s.f. Înlocuire într-un cristal a unei muchii cu o fațetă. [< fr. troncature].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
TRONCATÚRĂ s. f. înlocuire într-un cristal a unei muchii cu o fațetă. (< fr. troncature)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.
troncatúră s. f., pl. troncatúri
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Intrare: troncatură
troncatură substantiv feminin
| substantiv feminin (F43) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular | — | |
| plural | — | ||