7 definiții pentru tronca-tronca tronca-tranca tranca

TRÓNCA-TRÓNCA interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de două obiecte care se lovesc unul de altul în cadență regulată, monotonă. [Var.: trónca-tránca interj.] – Onomatopee.

TRÓNCA-TRÓNCA interj. Cuvânt care imită zgomotul făcut de două obiecte care se lovesc unul de altul în cadență regulată, monotonă. [Var.: trónca-tránca interj.] – Onomatopee.

TRÓNCA-TRÁNCA interj. v. tronca-tronca.

TRÁNCA2 v. tronca-tranca.

TRÓNCA-TRÁNCA interj. v. tronca-tronca.

TRONCA-TRÁNCA interj. Onomatopee care redă zgomotul făcut de două obiecte cînd se lovesc unul de altul în cadență regulată, monotonă. De inima căruței atîrnau păcornița cu feleștiocul și posteuca, care se izbeau una de alta cînd mergea căruța și făceau: tronca-tranca ! tronca-tranca. CREANGĂ, P. 106.

trónca-tránca/trónca-trónca interj.

Intrare: tronca-tronca
tronca-tronca
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
tronca-tranca
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
tranca
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR